S-au copt cireșele

S-au copt cireșele!
Aceleași dulci cireșe,
Ce cu atâta dor le așteptam.
Și astăzi îmi aduc aminte,
Cu câtă poftă le mâncam.
Copil fiind, ziua întreagă,
Mă cățăram în vârf de pom.
Mâncam cireșe dimineața,
La prânz, iar uneori și-n somn.
Din când în când, venea măicuța
Și cu un zâmbet îmi spunea:
„Ți-ajunge să mănânci atâta,
Mai lasă și pe mâine, floarea mea!”

Până acum, mă mai numește „floare”,
Chiar dacă am crescut și am copii.
Mă suna vara, de la țară:
„S-au copt cireșele. Când vii?”
„Nuștiu”, eu îi răspund în șoaptă,
„Poate la anul ne-om vedea.”
Iar ea cu vocea întristată:
„Mi-e dor de tine, floarea mea!”

S-au înroșit cireșele de ciudă,
Căci azi grădina e pustie.
Doar uneori se vede-o umbră,
Trecând pe lângă pom, ca o stafie:
„Dacă-ar veni acum nepoții,
Aș pune scara și am strânge
Cireșe, să mâncăm cu toții.”
Și de îndată-ncepe-a plânge,
Într-o batistă veche, de bumbac,
La poalele bătrânului copac.

S-au copt cireșele!
Aceleași dulci cireșe…

Elena BM

Anunțuri

Un gând despre &8222;S-au copt cireșele&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s