De unde a stiut constiinta?

Am simtit ca trebuie sa ies.

Oriunde.

Uneori constiinta ne insufla cate ceva care la moment pare irational si inexplicabil. Si totusi daca o ascultam, peste un timp intelegem ca acel glas din capul nostru, avea dreptate.

Mi-am adus aminte ca nu departe de noi este o scoala de calarie si daca tot nu stiam incotro s-o apuc, am hotarat sa merg acolo, sa admir caii din departare.

Din pacate sau din fericire, n-am vazut decat doi cai care mancau fan. M-am gandit ca degeaba am venit si ca sa nu-mi pierd timpul in zadar, am pornit inapoi spre casa.

Trecand cu masina pe langa o margine de padure, am zarit pe un lan verde cateva jivine care semanau cu niste caprioare.

M-am intors pe loc si-am tras pe dreapta. Nu-mi venea sa cred. Erau intradevar niste caprioare…si nu una sau doua…ci noua. N-am vazut niciodata atat de multe la un loc. Am fost cuprinsa de o bucurie copilareasca cum demult n-am mai simtit. Cu toate ca eram departe de ele, m-au observat deodata ce-am iesit din masina. Nu s-au speriat, din contra. S-au intors toate spre mine si m-au privit lung. Apoi si-au schimbat locul mai aproape de padure si-au continuat sa pasca. Una din ele continua sa ma priveasca. La un moment dat, am vazut ca se indreapta spre mine. Eram atat de curioasa sa vad cat de aproape va veni, dar dintr-odata s-a auzit un sunet puternic, dupa care au fugit toate in padure. Iar eu am urcat in masina cu zambetul pana la urechi si cu sufletul plin de bucurie.

De unde a stiut constiinta ca voi intalni acele caprioare!?

BME_6932BME_6957BME_6961BME_6967

Elena BM

 

S-au copt cireșele

S-au copt cireșele!
Aceleași dulci cireșe,
Ce cu atâta dor le așteptam.
Și astăzi îmi aduc aminte,
Cu câtă poftă le mâncam.
Copil fiind, ziua întreagă,
Mă cățăram în vârf de pom.
Mâncam cireșe dimineața,
La prânz, iar uneori și-n somn.
Din când în când, venea măicuța
Și cu un zâmbet îmi spunea:
„Ți-ajunge să mănânci atâta,
Mai lasă și pe mâine, floarea mea!”

Până acum, mă mai numește „floare”,
Chiar dacă am crescut și am copii.
Mă suna vara, de la țară:
„S-au copt cireșele. Când vii?”
„Nuștiu”, eu îi răspund în șoaptă,
„Poate la anul ne-om vedea.”
Iar ea cu vocea întristată:
„Mi-e dor de tine, floarea mea!”

S-au înroșit cireșele de ciudă,
Căci azi grădina e pustie.
Doar uneori se vede-o umbră,
Trecând pe lângă pom, ca o stafie:
„Dacă-ar veni acum nepoții,
Aș pune scara și am strânge
Cireșe, să mâncăm cu toții.”
Și de îndată-ncepe-a plânge,
Într-o batistă veche, de bumbac,
La poalele bătrânului copac.

S-au copt cireșele!
Aceleași dulci cireșe…

Elena BM

Masca

Mi-am pus o mască și-am ieșit în lume,
Să fiu și eu în rând cu ea,
Dar nu-nțeleg de ce anume,
La orice pas, îmi tot cădea.

Mi-am cumpărat o nouă mască,
Zic, poate ea îmi va purta noroc?!
E mult mai scumpă, mai frumoasă!
Dar și aceasta mi-a căzut pe loc.

Am încercat din nou, a treia oară.
Ieșit-am rușinată la lumină,
Dar sufletu-ncepuse să mă doară
Și-ndată m-am simțit străină.

Mi-am aruncat în grabă masca
Și am privit lumea altfel,
Atât de sumbră și prostească,
Luptându-se ca-ntr-un duel.

Dar am găsit și oameni care
Erau la fel, de teapa mea.
Atunci am înțeles că fiecare,
Ar trebui s-arunce masca sa.

Elena BM

Dacă iubim

Tăcea,
Dar inima-i striga în disperare.
Era cu el,
Dar parcă nu-l simțea.
Dorea să fugă-n lumea mare,
Dar nu avea curaj și nu putea.

Plângea,
Ascunsă într-un colț, să nu o vadă,
Iar mintea ei,
Atâtea îi șoptea,
O sută de motive pentru care
Chiar astăzi, l-ar putea lăsa.

I se părea,
Că totul se distruge,
Dar mai credea
Că va putea salva,
Acea iubire sinceră și pură,
Pe care o simțeau cândva.

Domnea
O liniște tulburătoare,
Dar dintr-odată, se-auzi ceva.
Era ecoul pașilor pe care
De-atâta timp,
În colț îi aștepta.

El s-a apropiat,
Mustrat de conștiință
Și când văzuse părul ei zburlit,
Cu grijă-i îndreptase o șuviță,
Iar ea, privindu-l gingaș,
I-a zambit.

Iubea!
Asta e tot ce mai contează,
Căci pân-la urmă toți greșim.
Cu toții ne rănim unii pe alții,
Dar mai apoi iertăm,
…..daca iubim!

Elena BM

Revederea

De-atâta timp nu am mai fost acasă,
Mulți ani de-atunci s-au spulberat,
Vreau să revăd atâtea locuri sfinte,
Ce în memorie, cu grijă le-am păstrat.

Vreau să mă-ntorc, să o revăd pe mama,
Îmi pare atât de rău că am lăsat-o!
Oare-i la fel de tânără ca-n vremuri?
Sau totuși timpul a schimbat-o?!

Vreau să mă-ntorc, să îl revăd pe tata,
De-atâtea ori în brațe m-a purtat!
Oare-i la fel de chipeș și puternic?
Sau totuși timpul l-a schimbat?!

Vreau să mă-ntorc, să ma revăd pe mine
În oglinjoara mea, uitată lângă pat.
Oare-am rămas aceiași, ca pe vremuri?
Sau totuși timpul m-a schimbat?!

Vreau să mă-ntorc, să îmi revăd trecutul,
Ascuns în poze vechi dintr-un album,
Să mă conving din nou, a câta oară,
Că timpul nu îl poți opri din drum.

Totul e schimbător în viața asta,
După o zi cu soare, se așteaptă ploi,
Iar după ploi, apare curcubeul.
Se schimbă totul, ne schimbam și noi!

Elena BM

Dorul mamei

Tu știi,
mai bine ca oricine,
ce’nseamnă dorul.978039_607256945951813_507190718_o
Mai bine ai ști
cum să-l alungi,
să-i pui zăvorul.
Să nu îl lași
să intre ‘n suflet.
Căci dacă l-ai primit,
nu-l mai alungi decât
c-un bocet.
Iar uneori,
se încăpăținează
și nu mai vrea să plece.
Înnoptează.
Și stai cu el
pâna se face dimineată.
Plângându-ți
propria ta viață.

Azi ,dorule,
să nu te duci la mama.
A obosit de-atâta plâns,
…sărmana!
În schimb, te chem
sa vii la mine,
ca să mai stau și eu
cu tine!

Azi ,mi-a bătut în ușă dorul !
Voi sta cu el pân’ dimineată.
Pentru ca mama mea, sărmana,
să doarmă azi în siguranță .

P.S.

Mi-a fost putin frica sa-i recit poezia mamei, dar dupa un timp oarecare, am prins la curaj si am facuto! Mama a ramas cu ochii in lacrimi…..dar multumita !!! Misiune indeplinita 🙂

Elena BM