S-au copt cireșele

S-au copt cireșele!
Aceleași dulci cireșe,
Ce cu atâta dor le așteptam.
Și astăzi îmi aduc aminte,
Cu câtă poftă le mâncam.
Copil fiind, ziua întreagă,
Mă cățăram în vârf de pom.
Mâncam cireșe dimineața,
La prânz, iar uneori și-n somn.
Din când în când, venea măicuța
Și cu un zâmbet îmi spunea:
„Ți-ajunge să mănânci atâta,
Mai lasă și pe mâine, floarea mea!”

Până acum, mă mai numește „floare”,
Chiar dacă am crescut și am copii.
Mă suna vara, de la țară:
„S-au copt cireșele. Când vii?”
„Nuștiu”, eu îi răspund în șoaptă,
„Poate la anul ne-om vedea.”
Iar ea cu vocea întristată:
„Mi-e dor de tine, floarea mea!”

S-au înroșit cireșele de ciudă,
Căci azi grădina e pustie.
Doar uneori se vede-o umbră,
Trecând pe lângă pom, ca o stafie:
„Dacă-ar veni acum nepoții,
Aș pune scara și am strânge
Cireșe, să mâncăm cu toții.”
Și de îndată-ncepe-a plânge,
Într-o batistă veche, de bumbac,
La poalele bătrânului copac.

S-au copt cireșele!
Aceleași dulci cireșe…

Elena BM

Masca

Mi-am pus o mască și-am ieșit în lume,
Să fiu și eu în rând cu ea,
Dar nu-nțeleg de ce anume,
La orice pas, îmi tot cădea.

Mi-am cumpărat o nouă mască,
Zic, poate ea îmi va purta noroc?!
E mult mai scumpă, mai frumoasă!
Dar și aceasta mi-a căzut pe loc.

Am încercat din nou, a treia oară.
Ieșit-am rușinată la lumină,
Dar sufletu-ncepuse să mă doară
Și-ndată m-am simțit străină.

Mi-am aruncat în grabă masca
Și am privit lumea altfel,
Atât de sumbră și prostească,
Luptându-se ca-ntr-un duel.

Dar am găsit și oameni care
Erau la fel, de teapa mea.
Atunci am înțeles că fiecare,
Ar trebui s-arunce masca sa.

Elena BM

Dacă iubim

Tăcea,
Dar inima-i striga în disperare.
Era cu el,
Dar parcă nu-l simțea.
Dorea să fugă-n lumea mare,
Dar nu avea curaj și nu putea.

Plângea,
Ascunsă într-un colț, să nu o vadă,
Iar mintea ei,
Atâtea îi șoptea,
O sută de motive pentru care
Chiar astăzi, l-ar putea lăsa.

I se părea,
Că totul se distruge,
Dar mai credea
Că va putea salva,
Acea iubire sinceră și pură,
Pe care o simțeau cândva.

Domnea
O liniște tulburătoare,
Dar dintr-odată, se-auzi ceva.
Era ecoul pașilor pe care
De-atâta timp,
În colț îi aștepta.

El s-a apropiat,
Mustrat de conștiință
Și când văzuse părul ei zburlit,
Cu grijă-i îndreptase o șuviță,
Iar ea, privindu-l gingaș,
I-a zambit.

Iubea!
Asta e tot ce mai contează,
Căci pân-la urmă toți greșim.
Cu toții ne rănim unii pe alții,
Dar mai apoi iertăm,
…..daca iubim!

Elena BM

Revederea

De-atâta timp nu am mai fost acasă,
Mulți ani de-atunci s-au spulberat,
Vreau să revăd atâtea locuri sfinte,
Ce în memorie, cu grijă le-am păstrat.

Vreau să mă-ntorc, să o revăd pe mama,
Îmi pare atât de rău că am lăsat-o!
Oare-i la fel de tânără ca-n vremuri?
Sau totuși timpul a schimbat-o?!

Vreau să mă-ntorc, să îl revăd pe tata,
De-atâtea ori în brațe m-a purtat!
Oare-i la fel de chipeș și puternic?
Sau totuși timpul l-a schimbat?!

Vreau să mă-ntorc, să ma revăd pe mine
În oglinjoara mea, uitată lângă pat.
Oare-am rămas aceiași, ca pe vremuri?
Sau totuși timpul m-a schimbat?!

Vreau să mă-ntorc, să îmi revăd trecutul,
Ascuns în poze vechi dintr-un album,
Să mă conving din nou, a câta oară,
Că timpul nu îl poți opri din drum.

Totul e schimbător în viața asta,
După o zi cu soare, se așteaptă ploi,
Iar după ploi, apare curcubeul.
Se schimbă totul, ne schimbam și noi!

Elena BM